De ce a vorbi la un eveniment ştiinţific sponsorizat de producători ai articolelor care cad sub incidenţa Codului poate fi o problemă?
Evenimentele finanţate de companiile producătoare, mai ales de lapte formulă, sunt larg promovate către cadrele medicale din întreaga ţară iar acest tip de marketing se bazează mai ales pe prestigiul şi poziţia profesională a vorbitorului, precum şi pe reputaţia spitalului unde lucrează. Iată de ce simpla menţionare a acestor informaţii, legată de numele unei companii producătoare poate fi percepută atât de marele public cât şi de profesioniştii de sănătate ca o susţinere a companiei şi a produselor sale.
Practicile inadecvate de marketing al substituenţilor de lapte matern şi produselor conexe pot contribui la crearea unor probleme majore de sănătate publică. Codul Internaţional de Marketing a Substituenţilor de Lapte Matern şi Rezoluţiile ulterioare au fost adoptate de toate ţările ca un mijloc de a proteja copiii, părinţii şi profesioniştii din sănătate de practicile inadecvate de marketing.
Un spital certificat ca Prieten al Copilului este obligat să respecte prevederile Codului Internaţional. De exemplu:
Articolul 7.3 Producătorii sau distribuitorii nu vor oferi stimulente financiare sau materiale pentru promovarea produselor care fac obiectul acestui Cod personalului sanitar sau membrilor familiilor acestuia; de asemenea aceste stimulente nu trebuie acceptate de către personalul sanitar sau membrii familiilor acestuia.
Articolul 7.5 Producătorii sau distribuitorii produselor care fac obiectul acestui Cod trebuie să anunţe instituţia la care este afiliată o persoană din domeniul sanitar dacă aceasta beneficiază de orice sponsorizare sub formă de burse, vizite de studiu, subvenţii pentru cercetare, participare la conferinţe sau altele. Anunţuri similare trebuie să facă şi beneficiarul acestor finanţări.
Rezoluţia ulterioară celei de-a patruzeci şi noua Adunare Mondială a Sănătăţii, din mai 1996 stabileşte faptul că "trebuie să se asigure că sprijinul financiar pentru profesioniştii care lucrează în domeniul sănătăţii sugarului şi copilului mic nu creează conflicte de interese, mai ales cu privire la Iniţiativa UNICEF - Spital Prieten al Copilului."
Când un profesionist din sănătate se conectează cu o companie şi activităţile de marketing ale acesteia poate fi influenţat de acestea şi să ajungă să perceapă compania şi produsele sale ca fiind benefice pentru bunăstarea copilului. Generarea bunăvoinţei faţă de companie este unul din scopul oricărei strategii de marketing. Aceasta poate afecta sprijinul persoanei respective pentru alăptare; va face mai dificil refuzul de a distribui materialele de marketing pentru produsele acelei companii şi se poate reflecta în recomandarea cu preponderenţă a produsului respective ca fiind adecvat pentru sugarii care nu sunt alăptaţi.
În ceea ce priveşte personalul unui spital se pot pune mai multe întrebări:
Ar trebui să li se permită angajaţilor unui spital să îşi utilizeze calitatea de angajaţi ai acelui spital pentru a face marketing pentru orice? De exemplu, dacă o moaşă lucrează cu jumătate de normă la un spital şi asistă şi naşteri la domiciliu, separat de seviciile oferite la matenitate, i se permite să se folosească de poziţia ei la spital pentru a face publicitate serviciilor cu caracter privat pe care le oferă? Sau poate o persoană care lucrează în administraţia unui spital să se folosească de poziţia sa pentru a promova un supliment vitaminic? Sau i se permite unui medic să se folosească de numele spitalului unde lucrează pentru a promova un medicament sau o cură a unei anume companii?
Un spital nu poate fi desemnat sau poate fi expus riscului de a i se retrage desemnarea ca Spital Prieten al Copilului dacă angajaţii îşi folosesc poziţia şi numele spitalului pentru a promova lapte formulă sau alte produse care cad sub incidenţa Codului.
În afara spitalului o persoană are toată libertatea de a face tot ceea ce doreşte, cu condiţia să nu se prezinte ca membru al personalului din respectivul spital.
Urmăreşte-ne